DINTR-UN ALT UNGHI


Cred ca fiecare dintre noi care a avut si are “meteahna” cetitului a fost tentat sa-si incerce talentul de a scrie. Pentru mine a fost o surpriza placuta sa descopar, acum multi ani in urma, ca-mi place sa scriu. De cele mai multe ori cuvintele au iesit firesc, alteori m-am poticnit si-am renuntat pentru moment, dar intotdeauna am revenit la placerea asta. Intrebarea pe care mi-am pus-o intotdeauna a fost: de ce, aproape invariabil, am dat ghes imboldului de a-mi asterne gandurile atunci cand am fost napadit de tristete? Pentru ca, in clipele acelea, nu am putut discuta cu cineva? Sau nu am vrut? A fost intotdeauna o actiune care sa ma ajute sa-mi descarc povara sufletului? De ce n-am scris cand explodam de bucurie, sau cand imi era bine, sau cand eram coplesit de fericire? Probabil pentru ca in momentele pozitive esti, in general, tentat sa fii mult mai expansiv, sa-ti strigi bucuria in gura mare si-atunci te descarci altfel.
Si-asa s-a nascut blogul meu, intr-un moment de tristete, intr-un moment cand sentimentele au luat-o inaintea ratiunii. De fapt, cred ca ratiunea a fost coplesita de impulsivitate si de complexitatea sentimentelor. Si-atunci poti gresi cu succes. Iti trebuie macar o farama de ratiune ca sa judeci corect. Promit sa scriu si atunci cand trairile vor avea in fata semnul “+”. Cand se va intampla asta? Numai Dumnezeu, cu care ma certam nu demult, stie asta. Intre timp a intervenit un moment de luciditate, fara alterarea sentimentului, dimpotriva, accentuarea lui.
Dar ajungi sa intelegi chestii pe care nu le intelegeai in furtuna interioara. E nevoie de o clipa de claritate. Eu m-am dat putin deoparte si m-am uitat la mine dintr-un alt unghi. M-am cam speriat de ceea ce am vazut si-atunci mi-am zis “stop”. “Oricat de greu ar fi, ia-o mai incet, baiete”.
***************************************************************************************

Ma gandeam ca voi continua pe tema asta, dar nu, am un moment in care ma simt bine, stau intr-un loc drag mie (si nu numai), ascult muzica buna, beau un ceai si discut pe “messenger” cu un prieten bun. Cum ar veni, “ne mai radem si noi”. In viata asta de maxim rahat mai e nevoie si de clipe dintr-astea. In care sa te poti detasa macar un pic de lumea reala si sa-ti acorzi doar tie cateva momente de liniste, de relaxare. Ai, oarecum, senzatia ca timpul sta in loc. Afara, insa, viata merge mai departe. Cu tumultul ei cu tot.