In loc de "buna dimineata"
Cred ca organul cel mai greu de "antrenat" al corpului uman este creierul. Asud din greu in sala de forta a spiritului si trudesc sa-mi fortific "muschii". Si, dragii mei, nu e usor. Incerc sa descopar in mine resurse noi, sunt un explorator. Astept sa fac descoperirea mult asteptata si, intre timp, incerc sa fiu mai atent cu mine. Vremea e prielnica acestei calatorii. Azi, dupa mult timp, am ridicat ochii si am privit cerul. Era innourat dar, undeva, printre nori era promisiunea unei raze de soare. Asa ca, in sinea mea, am zambit. Si-acum voi incheia cu un link catre o melodie care ma urmareste. Si fac asta cu orice risc.Sa aveti o zi frumoasa!
http://www.youtube.com/watch?v=XhHyAk4O-oI&NR=1
vineri, 31 octombrie 2008
marți, 28 octombrie 2008
DINTR-UN ALT UNGHI
Cred ca fiecare dintre noi care a avut si are “meteahna” cetitului a fost tentat sa-si incerce talentul de a scrie. Pentru mine a fost o surpriza placuta sa descopar, acum multi ani in urma, ca-mi place sa scriu. De cele mai multe ori cuvintele au iesit firesc, alteori m-am poticnit si-am renuntat pentru moment, dar intotdeauna am revenit la placerea asta. Intrebarea pe care mi-am pus-o intotdeauna a fost: de ce, aproape invariabil, am dat ghes imboldului de a-mi asterne gandurile atunci cand am fost napadit de tristete? Pentru ca, in clipele acelea, nu am putut discuta cu cineva? Sau nu am vrut? A fost intotdeauna o actiune care sa ma ajute sa-mi descarc povara sufletului? De ce n-am scris cand explodam de bucurie, sau cand imi era bine, sau cand eram coplesit de fericire? Probabil pentru ca in momentele pozitive esti, in general, tentat sa fii mult mai expansiv, sa-ti strigi bucuria in gura mare si-atunci te descarci altfel.
Si-asa s-a nascut blogul meu, intr-un moment de tristete, intr-un moment cand sentimentele au luat-o inaintea ratiunii. De fapt, cred ca ratiunea a fost coplesita de impulsivitate si de complexitatea sentimentelor. Si-atunci poti gresi cu succes. Iti trebuie macar o farama de ratiune ca sa judeci corect. Promit sa scriu si atunci cand trairile vor avea in fata semnul “+”. Cand se va intampla asta? Numai Dumnezeu, cu care ma certam nu demult, stie asta. Intre timp a intervenit un moment de luciditate, fara alterarea sentimentului, dimpotriva, accentuarea lui.
Dar ajungi sa intelegi chestii pe care nu le intelegeai in furtuna interioara. E nevoie de o clipa de claritate. Eu m-am dat putin deoparte si m-am uitat la mine dintr-un alt unghi. M-am cam speriat de ceea ce am vazut si-atunci mi-am zis “stop”. “Oricat de greu ar fi, ia-o mai incet, baiete”.
***************************************************************************************
Ma gandeam ca voi continua pe tema asta, dar nu, am un moment in care ma simt bine, stau intr-un loc drag mie (si nu numai), ascult muzica buna, beau un ceai si discut pe “messenger” cu un prieten bun. Cum ar veni, “ne mai radem si noi”. In viata asta de maxim rahat mai e nevoie si de clipe dintr-astea. In care sa te poti detasa macar un pic de lumea reala si sa-ti acorzi doar tie cateva momente de liniste, de relaxare. Ai, oarecum, senzatia ca timpul sta in loc. Afara, insa, viata merge mai departe. Cu tumultul ei cu tot.
Cred ca fiecare dintre noi care a avut si are “meteahna” cetitului a fost tentat sa-si incerce talentul de a scrie. Pentru mine a fost o surpriza placuta sa descopar, acum multi ani in urma, ca-mi place sa scriu. De cele mai multe ori cuvintele au iesit firesc, alteori m-am poticnit si-am renuntat pentru moment, dar intotdeauna am revenit la placerea asta. Intrebarea pe care mi-am pus-o intotdeauna a fost: de ce, aproape invariabil, am dat ghes imboldului de a-mi asterne gandurile atunci cand am fost napadit de tristete? Pentru ca, in clipele acelea, nu am putut discuta cu cineva? Sau nu am vrut? A fost intotdeauna o actiune care sa ma ajute sa-mi descarc povara sufletului? De ce n-am scris cand explodam de bucurie, sau cand imi era bine, sau cand eram coplesit de fericire? Probabil pentru ca in momentele pozitive esti, in general, tentat sa fii mult mai expansiv, sa-ti strigi bucuria in gura mare si-atunci te descarci altfel.
Si-asa s-a nascut blogul meu, intr-un moment de tristete, intr-un moment cand sentimentele au luat-o inaintea ratiunii. De fapt, cred ca ratiunea a fost coplesita de impulsivitate si de complexitatea sentimentelor. Si-atunci poti gresi cu succes. Iti trebuie macar o farama de ratiune ca sa judeci corect. Promit sa scriu si atunci cand trairile vor avea in fata semnul “+”. Cand se va intampla asta? Numai Dumnezeu, cu care ma certam nu demult, stie asta. Intre timp a intervenit un moment de luciditate, fara alterarea sentimentului, dimpotriva, accentuarea lui.
Dar ajungi sa intelegi chestii pe care nu le intelegeai in furtuna interioara. E nevoie de o clipa de claritate. Eu m-am dat putin deoparte si m-am uitat la mine dintr-un alt unghi. M-am cam speriat de ceea ce am vazut si-atunci mi-am zis “stop”. “Oricat de greu ar fi, ia-o mai incet, baiete”.
***************************************************************************************
Ma gandeam ca voi continua pe tema asta, dar nu, am un moment in care ma simt bine, stau intr-un loc drag mie (si nu numai), ascult muzica buna, beau un ceai si discut pe “messenger” cu un prieten bun. Cum ar veni, “ne mai radem si noi”. In viata asta de maxim rahat mai e nevoie si de clipe dintr-astea. In care sa te poti detasa macar un pic de lumea reala si sa-ti acorzi doar tie cateva momente de liniste, de relaxare. Ai, oarecum, senzatia ca timpul sta in loc. Afara, insa, viata merge mai departe. Cu tumultul ei cu tot.
luni, 27 octombrie 2008
DE CE, DOAMNE?
Am inteles: mi-ai luat majoritatea oamenilor dragi, m-ai pocnit atunci cand ai crezut ca e cazul, mi l-ai luat pe tata, mi-ai luat copilul nenascut, acum imi iei si ce am mai drag pe lumea asta? Mi-ai luat dragostea, mi-ai luat fiinta iubita, e ca si cum mi-ai luat viata. Ma lasi olog sufleteste. Atat de tare am gresit? Am devenit o carcasa ambulanta care se misca de colo colo fara rost. Daca ai ceva cu mine, rafuieste-te direct cu mine si hai sa o terminam odata! Nu pot pune in cuvinte cata durere am in mine si Tu stii asta! Hai sa ne luptam direct, sa vedem care pe care! Eu nu mai am nimic de pierdut!!!!!
Am inteles: mi-ai luat majoritatea oamenilor dragi, m-ai pocnit atunci cand ai crezut ca e cazul, mi l-ai luat pe tata, mi-ai luat copilul nenascut, acum imi iei si ce am mai drag pe lumea asta? Mi-ai luat dragostea, mi-ai luat fiinta iubita, e ca si cum mi-ai luat viata. Ma lasi olog sufleteste. Atat de tare am gresit? Am devenit o carcasa ambulanta care se misca de colo colo fara rost. Daca ai ceva cu mine, rafuieste-te direct cu mine si hai sa o terminam odata! Nu pot pune in cuvinte cata durere am in mine si Tu stii asta! Hai sa ne luptam direct, sa vedem care pe care! Eu nu mai am nimic de pierdut!!!!!
sâmbătă, 25 octombrie 2008
POVESTE
Mergand tacut de mana cu mama sa, baietelul se gandea ca i-ar placea foarte mult sa aiba o masinuta de curse. Stii de care: metalica, cu portiere care se deschid, faruri care se aprind, o replica perfecta a masinii reale. Isi imagina cum s-ar juca cu ea imitand ce se intampla in realitate, vazuse cu tati curse la televizor.
Si, tot gandindu-se la minunea aceea de masina, brusc se opri in mijlocul trotuarului simtindu-si mana smulsa de mama care, fata de el, mergea prea repede. Intepenise locului cu privirea fixata pe vitrina frumos colorata: chiar in centru, langa un mare si frumos glob de sticla in care era o cabana si niste munti peste care ningea incet cu fulgi mari, trona masinuta mult visata. Totusi ceva nu era in regula si nu stia ce. "Mami, vreau si eu...", "Lasa ca-ti cumpara mama, acum trebuie sa mergem, avem treaba".
La o saptamana dupa aceasta intamplare mama sa ii facu cadou masinuta din vitrina. Se juca cu ea, o arata prietenilor, dar, dupa cateva zile se plictisi si isi indrepta atentia catre bicicleta si mingea de fotbal.
Peste cateva luni veni Craciunul. Ii trimisese Mosului o scrisoare in care ii spunea ce isi doreste.
Acum, in dimineata de decembrie, statea, in pijamale si descult, in fata bradului frumos din sufragerie coplesit de emotie. Oare?...
Cu manutele usor tremurand, desfacu cutia mare, ambalata perfect, pe care, intr-un colt, scria numele sau. Sufletul ii exploda pur si simplu si ochii i se luminara a bucurie. Se aseza pe covorul alb si pufos si mangaie incet globul urias in care ningea usor peste cabanuta din munti.
Timpul trecu si lumea baietelului se invartea in jurul globului primit de Craciun. Isi imagina povesti cu pitici ce salasuiau in cabanuta aceea, si ce faceau ei acolo. Si, la un moment dat, se intreba ce e dincolo de munti si imaginatia lui debordanta crea tot felul de calatorii manate de o curiozitate nemarginita. Globul devenise totul pentru el. Nu mai contau nici masinutele, nici mingea de fotbal, nici bicicleta. Globul ii deschisese noi orizonturi, ii starnise dorinta de cunoastere si de a explora necunoscutul.
Apoi, intr-o seara, pe cand statea intins pe acelasi covor pufos si, privind globul, se imagina un alpinist ce escalada piscuri inalte, auzi din bucatarie vocile nervoase ale parintilor. Cearta crestea in intensitate se auzi zgomot de obiecte aruncate si, in secunda urmatoare, usa de la bucatarie se deschise si tatal sau traversa rapid camera lovind, in furia lui, globul purtator de vise. Atunci lumea baietelului ingheta, impietri pur si simplu. Lacrimile in tasnira instantaneu din ochii verzi si mari, smaralde nevinovate, cand vazu globul izbindu-se de perete, explodand in mii de cioburi amestecate cu fulgi de zapada falsi si apa chioara. Cabanuta si muntii erau o ruina. Lumea sa era o ruina.
La cateva zile dupa aceasta nefericita intamplare, intr-o seara, parintii intrara in camera sa si ii pusera pe dulapiorul de langa pat un glob identic cu cel distrus. Il sarutara pe frunte si ii spusera "noapte buna!". Degeaba. Cand ramase singur, baietelul lua globul,il inveli cu o hainuta de-a sa si il baga sub pat. Si nu se mai atinse vreodata de el.
Anii au trecut si, intr-o Sfanta Seara de Craciun, baietelul devenit acum barbat, isi privea propriul copil, o fetita blonda cu ochi mari si negri si parul carliontat, gandind: "Eu nu voi face asta niciodata! Am fost doar un tap ispasitor".
Mergand tacut de mana cu mama sa, baietelul se gandea ca i-ar placea foarte mult sa aiba o masinuta de curse. Stii de care: metalica, cu portiere care se deschid, faruri care se aprind, o replica perfecta a masinii reale. Isi imagina cum s-ar juca cu ea imitand ce se intampla in realitate, vazuse cu tati curse la televizor.
Si, tot gandindu-se la minunea aceea de masina, brusc se opri in mijlocul trotuarului simtindu-si mana smulsa de mama care, fata de el, mergea prea repede. Intepenise locului cu privirea fixata pe vitrina frumos colorata: chiar in centru, langa un mare si frumos glob de sticla in care era o cabana si niste munti peste care ningea incet cu fulgi mari, trona masinuta mult visata. Totusi ceva nu era in regula si nu stia ce. "Mami, vreau si eu...", "Lasa ca-ti cumpara mama, acum trebuie sa mergem, avem treaba".
La o saptamana dupa aceasta intamplare mama sa ii facu cadou masinuta din vitrina. Se juca cu ea, o arata prietenilor, dar, dupa cateva zile se plictisi si isi indrepta atentia catre bicicleta si mingea de fotbal.
Peste cateva luni veni Craciunul. Ii trimisese Mosului o scrisoare in care ii spunea ce isi doreste.
Acum, in dimineata de decembrie, statea, in pijamale si descult, in fata bradului frumos din sufragerie coplesit de emotie. Oare?...
Cu manutele usor tremurand, desfacu cutia mare, ambalata perfect, pe care, intr-un colt, scria numele sau. Sufletul ii exploda pur si simplu si ochii i se luminara a bucurie. Se aseza pe covorul alb si pufos si mangaie incet globul urias in care ningea usor peste cabanuta din munti.
Timpul trecu si lumea baietelului se invartea in jurul globului primit de Craciun. Isi imagina povesti cu pitici ce salasuiau in cabanuta aceea, si ce faceau ei acolo. Si, la un moment dat, se intreba ce e dincolo de munti si imaginatia lui debordanta crea tot felul de calatorii manate de o curiozitate nemarginita. Globul devenise totul pentru el. Nu mai contau nici masinutele, nici mingea de fotbal, nici bicicleta. Globul ii deschisese noi orizonturi, ii starnise dorinta de cunoastere si de a explora necunoscutul.
Apoi, intr-o seara, pe cand statea intins pe acelasi covor pufos si, privind globul, se imagina un alpinist ce escalada piscuri inalte, auzi din bucatarie vocile nervoase ale parintilor. Cearta crestea in intensitate se auzi zgomot de obiecte aruncate si, in secunda urmatoare, usa de la bucatarie se deschise si tatal sau traversa rapid camera lovind, in furia lui, globul purtator de vise. Atunci lumea baietelului ingheta, impietri pur si simplu. Lacrimile in tasnira instantaneu din ochii verzi si mari, smaralde nevinovate, cand vazu globul izbindu-se de perete, explodand in mii de cioburi amestecate cu fulgi de zapada falsi si apa chioara. Cabanuta si muntii erau o ruina. Lumea sa era o ruina.
La cateva zile dupa aceasta nefericita intamplare, intr-o seara, parintii intrara in camera sa si ii pusera pe dulapiorul de langa pat un glob identic cu cel distrus. Il sarutara pe frunte si ii spusera "noapte buna!". Degeaba. Cand ramase singur, baietelul lua globul,il inveli cu o hainuta de-a sa si il baga sub pat. Si nu se mai atinse vreodata de el.
Anii au trecut si, intr-o Sfanta Seara de Craciun, baietelul devenit acum barbat, isi privea propriul copil, o fetita blonda cu ochi mari si negri si parul carliontat, gandind: "Eu nu voi face asta niciodata! Am fost doar un tap ispasitor".
Despre suferinta de toamna
Ploaie marunta si un deal undeva, in afara orasului. M-am cocotat cu masina acolo. Sa fiu singur, sa-mi rumeg gandurile. Sa vorbesc cu mine insumi si sa vad ce e de facut. Intotdeauna ramane ceva de facut. Cred ca stiu: voi matura bucatile ce au mai ramas din suflet si le voi arunca undeva, intr-un loc doar de mine stiut. Sa ramana acolo, de model. In loc de nenorocitul asta de suflet voi pune o bucata de tabla. Voi lasa tinicheaua sa rugineasca, sa devina ceva jegos, slinos, gretos la atingere, sa-i fie sila oricui sa puna mana, inclusiv mie. Si poate ca atunci voi scapa. Rugina si mizeria, iscate de umezeala patrunzatoare a toamnei, vor tine la distanta pe oricine, inclusiv pe mine. Si voi privi tacut, fumand o tigara, cum jegul ala de tabla va rugini si mai tare, lasand muchii taioase, zimtate, purtatoare de infectii fatale. In acel moment nu se va mai atinge nici dracul de surogatul asta, numit generic "suflet". Dar, in acel moment, iarna va fi venit deja, sa-si astearna zapada peste ramasitele unei bucati din ceea ce am fost candva: un om iubit.
Cel mai iubit.
Ploaie marunta si un deal undeva, in afara orasului. M-am cocotat cu masina acolo. Sa fiu singur, sa-mi rumeg gandurile. Sa vorbesc cu mine insumi si sa vad ce e de facut. Intotdeauna ramane ceva de facut. Cred ca stiu: voi matura bucatile ce au mai ramas din suflet si le voi arunca undeva, intr-un loc doar de mine stiut. Sa ramana acolo, de model. In loc de nenorocitul asta de suflet voi pune o bucata de tabla. Voi lasa tinicheaua sa rugineasca, sa devina ceva jegos, slinos, gretos la atingere, sa-i fie sila oricui sa puna mana, inclusiv mie. Si poate ca atunci voi scapa. Rugina si mizeria, iscate de umezeala patrunzatoare a toamnei, vor tine la distanta pe oricine, inclusiv pe mine. Si voi privi tacut, fumand o tigara, cum jegul ala de tabla va rugini si mai tare, lasand muchii taioase, zimtate, purtatoare de infectii fatale. In acel moment nu se va mai atinge nici dracul de surogatul asta, numit generic "suflet". Dar, in acel moment, iarna va fi venit deja, sa-si astearna zapada peste ramasitele unei bucati din ceea ce am fost candva: un om iubit.
Cel mai iubit.
CUVINTELE.
Sageti care pleaca din arcul perfect intins al mintii. Arme imbatabile care lovesc naucitor lasand victima intinsa pe caldaramul vietii, cu pieptul strapuns, cu sangele sufletului siroind nestavilit.
Sageti slobozite din acelasi arc, care in zborul lor, ca intr-un scenariu fantastic, se transforma in bumerang. O arma la fel de letala care loveste tinta si se intoarce catre cel ce initial a manuit arcul. Fara ca acesta sa stie. Si se trezeste, dintr-o data, vanat de propria-i arma. In ultimul moment da sa-l prinda, sa se apere dar, neobisnuit fiind cu bumerangul care vine impetuos, isi rupe mainile, cade cu capul lovit. Apoi, in momentele urmatoare, la limita delirului, sfasiat de durere si tarandu-se in praful vietii, se gandeste ca ar vrea sa mangaie un obraz de fata frumoasa. Si lacrimi ii tasnesc din ochi. Neputinta.
Cuvintele. Pansamente miraculoase pe ranile sufletului. Leacuri magice ce tamaduiesc, cicatrizeaza. Licori minunate ce curg lin si curat racorind leziuni adanci. Atunci cand stii sa folosesti cu grija si dragoste toate acestea , vei reusi sa salvezi viata celui ranit ca apoi sa-l alini si sa-l ajuti sa mearga din nou.
Atunci cand vrei binele cuiva e esential sa transformi arma in leac. Si-atunci vei deveni mai bun. Mai intelept. Mai puternic.
Cuvintele…
Sageti care pleaca din arcul perfect intins al mintii. Arme imbatabile care lovesc naucitor lasand victima intinsa pe caldaramul vietii, cu pieptul strapuns, cu sangele sufletului siroind nestavilit.
Sageti slobozite din acelasi arc, care in zborul lor, ca intr-un scenariu fantastic, se transforma in bumerang. O arma la fel de letala care loveste tinta si se intoarce catre cel ce initial a manuit arcul. Fara ca acesta sa stie. Si se trezeste, dintr-o data, vanat de propria-i arma. In ultimul moment da sa-l prinda, sa se apere dar, neobisnuit fiind cu bumerangul care vine impetuos, isi rupe mainile, cade cu capul lovit. Apoi, in momentele urmatoare, la limita delirului, sfasiat de durere si tarandu-se in praful vietii, se gandeste ca ar vrea sa mangaie un obraz de fata frumoasa. Si lacrimi ii tasnesc din ochi. Neputinta.
Cuvintele. Pansamente miraculoase pe ranile sufletului. Leacuri magice ce tamaduiesc, cicatrizeaza. Licori minunate ce curg lin si curat racorind leziuni adanci. Atunci cand stii sa folosesti cu grija si dragoste toate acestea , vei reusi sa salvezi viata celui ranit ca apoi sa-l alini si sa-l ajuti sa mearga din nou.
Atunci cand vrei binele cuiva e esential sa transformi arma in leac. Si-atunci vei deveni mai bun. Mai intelept. Mai puternic.
Cuvintele…
Abonați-vă la:
Postări (Atom)