Music is my best friend

Intr-adevar, muzica e cel mai bun prieten al meu. Muzica nu m-a tradat niciodata si nici nu o va face. Intotdeauna mi-am “asortat” starea de spirit cu muzica pe care am ascultat-o. Acum e foarte greu sa fac chestia asta datorita momentelor prin care trec. Insa nu e imposibil, intotdeauna gasesc ceva care sa-mi placa, sa fie pe sufletul meu fara sa fie neaparat legat de trairile mele. Incerc sa fac in asa fel incat sa ascult piese care sa ma proiecteze in alt timp, un timp in care imi era bine, in care sufletul imi era liber, umbland hai hui. Am strans multa durere, multa ciuda, multe lacrimi si trebuie sa le dau drumul, sa se duca de unde au venit sau aiurea. Imi e ciuda ca unii iau decizii atunci cand nu sunt ei de fapt, ca pentru ei balanta inclina spre partea negativa a lucrurilor si asta conteaza cel mai mult. Imi e ciuda ca nu am avut posibilitatea sa duc lucrurile pana la capat, asa cum sunt obisnuit sa o fac, ca mai aveam atat de multe chestii de dat, de aratat si acum universul meu s-a prabusit sub propria-i existenta. A ramas o gaura neagra care ma trage constant in abisu-i si lupt sa scap de acolo cu orice pret. Ma agat cu disperare de orice, muschii imi sunt incordati la maximum, trag de mine sa ma ridic in timp ce vidul de sub mine isi face tacut si constiincios treaba. Imi spun mereu ca, undeva, intr-un loc nestiut inca, mai exista o speranta pentru mine. Si cred in ea pana la capat, oricat de istovit as fi. Si, in tot acest timp, muzica imi va fi mereu aproape. Cel mai bun prieten.